Cel Mai Mare Parc Fotovoltaic

       Cel mai mare parc fotovoltaic din tara.



 După ce au încheiat lucrările la două parcuri cu panouri solare cu puteri instalate de 45 MW in comuna         Slobozia ce debiteaza energie in retea inca din lunile iunie-iulie-2013 şi de 20 MW în comuna  Izvoarele, satul Izvoarele judetul Giurgiu. Austriecii de la LSG Building Solutions se apropie de finalizarea unui al treilea parc, de această dată cu o capacitate instalată de 55 MW, în acelaşi judeţ, indică calculele celor care lucreaza la el.

 Cel de-al treilea parc, care se pregăteşte de finalizare în lunile următoare, este tot în comuna  Izvoarele, satul Izvoarele şi este plasat pe trei parcele ce însumează o suprafaţă de aproximativ 140 ha.Ambele parcuri,Beta si Gama fiind despartite doar de un gard, formeaza cel mai mare parc fotovoltaic din tara.Impreuna insumand aproximativ 200 ha Panourile sunt module policristaline de siliciu care nu reflectă razele solare.









                          
 Pentru instalaţia specifică de „skycontrol”, contractul a fost atribuit firmei Skytron Energy care îl are ca asociat pe Martin Muller.















Pentru celelalte lucrari sunt participante urmatoarele firme:

  Rotaru General Construct -care se ocupa de intinderea plagbandei pentru nulul de protectie (impamantare),conectarea conductorilor de comunicare a ivertoarelor,transformatoarelor,skylogurilor,statii meteo si multe altele,intr-un cuvant firma care face de toate.


GTS Automation s.r.l-se ocupa cu sisteme de securitate de ultimă generaţie de la GTS Automation

 AEG-firma care se ocupa cu intinderea conductorului de medie tensiune si conectarea acestuia in invertoare.

 ELCO IASI-se ocupa cu intinderea conductorului de medie tensiune si conectarea acestuia in trafuri si la statia de debitare.












 Sa nu uitam de celelalte firme,care se ocupa de montarea panourilor, lucrarile de sapaturi si amenajarea drumurilor.


 De curând, compania a trecut printr-un proces de rebranduire a grupului, astfel că filiala locală a fost redenumită din LJG în LSG.
 Cum se practică în astfel de investiţii, cele trei parcuri sunt operate sub firme diferite, LSG Green Source Energy Alpha, Beta şi Gama.
 Cât despre grupul LSG, aceştia s-au mutat de la începutul anului nu departe de Piaţa Victoriei din Bucureşti, într-o clădire cu şase etaje executată chiar de ei. Nu este însă orice clădire, ci este printre primele din România care produce energie electrică cu panouri fotovoltaice de pe acoperiş.

 Articol realizat si publicat de Silvian Marcu,angajat al firmei Rotaru General Construct.

          
В Blogger В Twitter Marcaje

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aboneaza-te prin E-mail si vei primi actualizari gratuite cu noile postari!
Booking.com